În perioada 14–16 mai, la Brașov, FEDRO.INFOCAR a organizat un workshop dedicat unor teme de interes și actualitate pentru activitatea Caselor de Ajutor Reciproc.
În cadrul întâlnirii au fost abordate subiecte referitoare la noutățile legislative care privesc activitatea CAR, precum și la interpretarea unor prevederi ale acestora. Avocatul prezent la eveniment a oferit, de asemenea, interpretări pentru spețe concrete, de interes pentru participanți.
Un alt domeniu important discutat a vizat relația dintre activitatea CAR și abordarea ANAF asupra acesteia. Subiectul a fost prezentat și dezbătut împreună cu un specialist ANAF, oferind participanților clarificări utile și aplicate.
O altă temă prezentată a fost legată de procedura, cerințele și explicitarea procesului de executare silită. Președintele uneia dintre Camerele Executorilor Judecătorești a prezentat aceste aspecte și a răspuns la întrebările adresate de participanți.
Cu ocazia întâlnirii, a fost prezentată și ultima variantă a platformei INFODEBIT, de către directorul executiv al firmei.
Cele două zile petrecute împreună cu echipa, alături de lectorii de marcă invitați, au fost utile tuturor participanților, au oferit clarificări importante și au contribuit la consolidarea unei atmosfere relaxate, colegiale, bazate pe înțelegere și efort comun în interiorul Federației noastre.